Avem nevoie de ajutor pentru a cere ajutor.

Help | Raluca Mihaila Photography

Parcurgem un moment în care, psihologic vorbind, cea mai de valoare parte a vieții noastre este pusă la încercare. Libertatea de mișcare. Neputința de a ne plimba în natură, de a călători prin lume, de a ne lăsa purta de pași pe oriunde vedem cu ochii sau cu mintea. Pe unii ne neliniștește, pe alții ne aruncă pur și simplu în aer din punct de vedere emoțional, pe alții ne blochează în inacțiune. Sau din contră, nu ne face nimc rău. Dar chiar și așa, chiar și cei mai comozi în starea de acum tot își pun întrebări despre ei, despre viitor, despre limitele libertăților noastre de oameni liberi. Mai mult, pentru cei care nu aveam de gând să plecăm nicăieri, acum că nu mai putem, vrem mai mult ca niciodată și ne simțim încorsetați. Interdicția ne-a născut nevoia. Dar de ce? Și odată cu aceste întrebări, s-a strecurat și dorința de confirmare că nu sunt singuri. Că mai e cineva care trece prin așa ceva. Că nu e la ei. Că nu e la noi. Că nu e la tine. Că mai contezi. Că mai ești important(ă), chiar dacă stai locului. Vrei sau nu să admiți, te ajuți de social media, de prietenii cu care conversezi, de familie, de cărți pentru a obține confirmările pe care le dorești.

Ajutorul.

Suntem oameni, spuneam. Odată cu acest statut de om, pentru pragmatismul oricăror discuții despre orice, ce ne ajută să înțelegem lucrurile și noi pe noi sunt exemplele și listele. Cum să. Câți pași până la. Cu ce încep. Cum fac. Care sunt. Câte tipuri de…există.

Listele.

Pornind de la ajutor și liste, am organizat câteva liste despre ajutor, un subiect nelaîndemâna multora prin prisma faptului că ipoteza de la care pornește el este ideea de incapacitate. Nu poți, deci ceri ajutor. Nu poți, deci nu știi. Nu poți, deci nu ești. Nu poți, deci nu ai. Adesea ne-am întâlnit față în față cu ajutorul, fie din postura de a-l cere, fie de a-l oferi. De câte ori nu te-ai simțit ca și cum ai tras paiul scurt și că în loc să ceri, trebuie să oferi?

Când oferi ajutor, desigur, ai nevoie de câteva lucruri:

- Capacitatea de a-l oferi. Nu poți oferi ce nu ai, nu?

- Limite. La un moment dat trebuie să te oprești.

- Condiții. Uneori ajutorul vine sub forma unui schimb. Și e ok să fie așa.

- Știința de a spune nu. Poate nu vrei, poate nu poți, poate nu e etic. Indiferent de motiv, trebuie să ai mușchiul de a spune nu atunci când simți că e cazul.

Cred că în viață sunt trei tipuri mari de momente în care avem nevoie de ajutor.

1. Când știi că ai nevoie de el și aproape că ai idee și cum să îl ceri.

2. Când simți că nu poți singur, dar parcă totuși ai putea învăța. Când știi că nu știi, dar nu știi ce nu știi. Și nici cum să afli. În momentele acestea e ideal să vorbești cu cineva care te poate scoate din căutări pentru a pune punctul pe i și a identifica ajutorul de care ai nevoie.

3. Când habar nu ai că ai nevoie de el. Și atunci se pune întrebarea: cum stii să ieși din capul tău și să înțelegi că trebuie să îl ceri? Păi:

• Nu te lași înconjurat de aplaudaci care să îți sufle în pânze, făcându-ți un deserviciu, ci îți asiguri pozițiile de reality check prin oameni în judecata cărora onestă și nepolitică te poți încrede. Și validează cu ei, din când în când (să zicem o dată la 3 idei), ce vrei să faci.
• Îți dezvolți gândirea critică. A nu rămâne în bula proprie sau sub paravanul propriei ignoranțe te lasă să vezi pădurea de copaci și să te așezi într-un context mai larg decât curtea casei.
• Îndoiește-te. Permite măcar un sâmbure de îndoială legat de ceea ce faci și chestionează-te. Tu pe tine.
• Ascultă-ți instinctele și nu le lăsa dominat de cea mai la îndemână judecată.
• Schimbă perspectiva cu care te uiți la ceea ce faci. Din față, lateral, din spate. Știi tu!

Acum, cred că oamenii se impart în trei mari categorii în raport cu solicitarea și oferirea imperfectă a ajutorului:

1. Cei care oferă extrem de ușor ajutorul, dar nu știu să îl ceară. Au senzația că rup din ei când se găsesc în postura de a cere cuiva ceva, însă tot ei sunt primii la ușa ta când ai nevoie de ei. Sunt acei oameni de ținut aproape și din categoria cărora e bine să nu fii.

2. Cei care se așteaptă ca lumea să îi ajute oricând, oricum, oricât, dar nu știu să ofere. Consideră că îi onorează pe ceilalți prin faptul că le oferă ocazia de a-i ajuta. Sunt genul de oameni pe care n-ar fi rău să îi ocolești, dacă poți.

3. Cei care ajută condiționat, interesat, așteptându-se la ceva în schimb. Dacă negociezi bine, poate fi util să primești ajutorul lor.

Sigur că mai sunt și alte tipuri de oameni, dar i-am indexat la restul lumii. Cei trei sunt dominanți. De unde, totuși, distanța între dificultatea de a cere ajutor și ușurătatea de a-l oferi? Ne simțim incompleți, oare, dacă nu știm să facem ceva? Ne simțim mai puțin demni de apreciere, de iubire, de dor, de recunoaștere? Nu e ciudat să simți că ești incomplet când ceri ajutor, dar să nu-l simți incomplet pe cel pe care-l ajuți? Cum vine asta? Dominare versus vulnerabilitate. Generozitatea versus slăbiciune. Cum ne raportăm la cum ne simțim?

Încercăm să intrăm un pic în anatomia ajutorului? Hai! Am luat ca referință HELP, ajutor în engleză. Are doar 4 litere față de 6, deci lista e mai scurtă.

- H. de la Humbleness. Smerenie în fața altora. Cum ar fi să nu ne mai considerăm deținătorii adevărului absolut și să înțelegem că a fi smerit nu înseamnă a te supune umilinței? Ne-ar ajuta asta atunci când nu putem singuri și trebuie să ne recunoaștem noi înșine asta.

- E. de la Empathy. Empatie față de noi. Cum ar fi să avem mai multă grijă de noi și atunci când e timpul pentru nu știu, să nu ne întoarcem spatele nouă înșine? Cum ar fi să ne punem în propriii noștri papuci ? Și să avem tăria de a accepta că nu suntem mereu tari.

- L. de la Letting go. Să lăsăm în urmă ce ne trage înapoi. Și la propriu și la figurat. Rușine, teamă de ridicol sau de refuz, prejudecata că trebuie să știm să ne descurcăm singuri. Toate ne țin înapoia a cine putem fi.

- P de la Power. Puterea de a recunoaște ajutorul atunci când vine și de a-l valida prin respect și recunoaștere.

Bun. Ajutor. Știm că avem nevoie de el. Și acum, ce? Păi:

- Cui îl cerem? Celor care au urechi să te audă, posibilitatea să ți-l ofere, decența și omenia de a nu face parade după sau de a te face să te simți dator. Îl cerem cui nu are interes să nu reușești sau să te ajute sincer.

- De ce cerem ajutor? Pentru că uneori, oricât de deștept ai fi, nu te ajută ce știi la ce ai tu nevoie. Mai ales dacă e vorba de ceva care nu necesită doar deșteptăciune, ci poate anduranță, forță fizică, suport emoțional.

- Când îl cerem? În orice punct de pe intervalul cuprins între nu pot singur și sunt extrem de deștept, dar nu mă ajută acum. Și mai e un aspect, când știm că cei cărora le cerem ajutorul, pot să ni-l ofere și nu abuzăm de generozitatea lor.

- Cum? Onest, deschis, transparent, cu bună intenție, fără o agendă ascunsă, în mod diplomatic, asumat și elegant. În același mod în care ai vrea să ți se ceară și ție ajutorul.

Hai să presupunem că suntem față în față cu încercarea de a face ceva ce nu am mai făcut niciodată și nu știm de unde s-o apucăm. Avem două variante: ori cerem ajutorul (am văzut mai sus cum) ori ne chinuim singuri. Indiferent de varianta aleasă, ne vom simți răpuși de un dram de incompetență. Care sunt pașii mentali pe care îi vom parcurge?

1. Prima dată ne dăm seama că acel ceva e posibil.

2. Apoi realizăm că nu putem singuri.

3. Și într-un final, după încercări și încercări (sau ajutor) devenim din ce în ce mai buni la treaba aceea.

Pasul doi ne vine de hac. Iar dacă îți pasă suficient de mult să faci diferența și să reușești mai mult și mai mult în fiecare zi, ar fi bine să îți dorești să ajungi din nou la sentimentul de incompetență, chiar dacă e nevoie de ajutor pentru a trece peste el. Pentru că el e semnul că ai ajuns într-un nou punct din care poți învăța ceva.

Incomod, nu?

Da. Este. Dar nu imposibil.

Așa că … cu ce începi când nu știi cum să ceri ajutor?

Cu ceilalți. Încearcă prima dată să vezi dacă poți să oferi suport cuiva care nu știe să ți-l ceară. Asta îți va da idei despre tine și despre posibile rute de auto-ajutor cu sens. Mai mult decât atât, în această perioadă încărcată de senzația de neputință, a ajuta măcar o persoană ne recuperează controlul de a putea face ceva.

Spor în gândire limpede și optimism.

Va fi bine!

Și dacă nu va fi, ne vom ajuta unii pe alții să fie.